Martor ocul(t)ar

Am stat o dată cu părinții pe malul Lacului Ohrida, seara târziu, și se auzeau doar valurile și vântul care parcă inspecta dacă orașul s-a pustiit cum trebuie, când un stol de pasări mari a țâșnit din nevăzut și a zburat atât de aproape de noi, încât puteai jura că vor să ne scalpeze. Le-am privit speriat până când i-a înghițit cerul, iar cerul era plin de stele, neuman de clare, și mi-au picurat toate cât ai clipi din ochi și mi s-au înfipt peste tot ca niște ace fără capăt, de am simțit că sunt orb, dar viu / viu, dar orb. Părinții m-au luat apoi de mâini și am parcurs bulevardul mai mult suspendat în aer, decât cu picioarele pe pământ. La un moment dat, mi-am întors capul să văd dacă mai apar păsări: între lac, Muntele Secat și cer am zărit umbra albă a unui om cu pălărie și baston și umbra neagră a unui cățel, dar și invers. Se numea Lasgush Poradeci[1] – și pășea prin alb și negru într-un ritm ciudat: poate stelele fuseseră pliscuri. (...) Mai mult aici

Traditions

Asociația Culturală Aromână „Niça” din Pogradec, Albania

[Scurtă prezentare]

Ansamblul artistic al aromânilor din Pogradec (Albania) a fost înființat în anul 1998 la inițiativa și conducerea lui Mihal Kuteli.

Scopul ansamblului a fost de la început culegerea și evidențierea valorilor culturale și artistice ale aromânilor din aceste spații, valori păstrate de secole în satele Niça și Llënga, locuite tradițional de aromâni. Dar din ansamblu fac parte și artiști veniți din Voskopoja (alias Moskopole), Shipska, Grabova etc. și care de mult locuiesc la Pogradec.

Repertoriul ansamblului este unul foarte bogat: cântece străvechi, dansuri, melodii instrumentale, costume populare păstrate intacte.

Ansamblul a avut mai multe spectacole, nu doar la Niça, Llënga, Voskopoja, Divjaka și Pogradec, dar și în România (Festivalul Internațional de Folclor Aromânesc ”Părinteasca Dimândare”, organizat de Fundația Cultural-Științifică Aromână ”Andrei Șaguna”, Constanța 2001 și 2003), și în Macedonia de Nord (Locul I, printre 8 ansambluri participante).

În câteva cazuri, Ansamblului i s-a alăturat și celebra cântăreață de origine aromână Eli Fara.

În același timp cu culegerea, păstrarea și punerea în circulație a valorilor culturale aromâne, Ansamblul „Niça” are grijă să atragă talentații și pasionații tineri de origine aromână, spre a duce mai departe tradițiile frumoase, în primul rând cântecele aromâne.

Un sprijin real avem din partea Primăriei orașului Pogradec, la ale cărei activități participăm mereu cu bucurie.

În numele Ansamblului,

Dhimitri Tanellari

Președinte

Love letter to Memory and Presence

I cannot – and could never – fall asleep quickly. As a child, I would often lie in bed, in the dark, sometimes for hours, and stare at the imperfect rectangle of light drawn by my half-open door on the ceiling. I would hear the television sounds and sometimes even my parents go to bed. I don’t remember what I was thinking about, but I suppose both insomnia and daydreaming – memory strongly joining in a little later – were always part of my life.

But my mother or father would often tell me bedtime stories, to help me overcome my insomnias – famous ones such as Cinderella or Snow White, traditional Romanian ones (such as the very frightening for a child Youth Without Aging and Life Without Death or the sad Master Builder Manole) and even stories invented by them. My mother would tell me a tender story about a little girl called Maria who would rescue a canary, in her attempt of making me fall asleep in the afternoon (but naps seemed to me the dullest and most useless activity and I would just ask for more tales), while my father would start telling me stories from his childhood, at night. When we started this ritual, he would lie in bed next to me and begin: ‘In a little town surrounded by snow-peaked mountains…’ and I would immediately interrupt him with great firmness: ‘This is not how you start a story.’ ‘How do you start a story, then?’ my father would ask curiously.

‘Once upon a time when daddy was a little boy.’

And so he began his stories from then on.

Citește articolul în limba engleză

Homo Balcanicus [RO / AL]

„Una dintre cele mai frumoase și duioase fragmente ale literaturii universale în limba albaneză descrie esența relației omului (în special a lui Homo Balcanicus) cu spaima ancestrală a sfârșitului lumii, dar și unul dintre sensurile profunde ale acelui sfârșit.

‚Cutremurul venise noaptea, când dormeam. Am mers la mama în brațe printre ruine și printre țigle care se rupeau din acoperișuri și m-am găsit într-o grădină mare, mare (și cât de mică mi se pare astăzi!), printre alți copii care plângeau.

Eu nu plângeam.

Poate și pentru că eram încă adormit.

Stăteam pe jos, năuc, învelit într-o cuvertură de lână și priveam stelele ceriului. Pământul se legăna din când în când, casele se clătineau ba încoace, ba încolo, lumea aplauda, copiii plângeau, iar eu, pe jumătate treaz, pe jumătate adormit, mă uitam uimit și nu înțelegeam zgomotul acesta. Dar știu că în acea noapte am descoperit, pentru întâia oară, frumusețe stelelor ceriului.

Am stat apoi zile și săptămâni la rând prin corturi și pivnițe, până i-a ieșit lumii groaza cutremurului. Și nu pot spune că pentru mine micuțul nu era aceasta o fericire. Dar a trebuit să ne întoarcem iară într-acea casă cu scări abrupte și colțuri întunecoase. Și am plâns când a trebuit să părăsim corturile’.

Până în clipele în care Kuteli scria aceste rânduri, spaima sfârșitului lumii consumase cam aproape tot atâta hârtie și cerneală cât cântârește astăzi universul online”.

[A.-Ch. Kyçyku, Trialog, 2016, p. 291]

* Mitrush Kuteli, alias Dhimitër Pasko, s-a născut într-o zi de 13 septembrie la Po(g)radec, Albania, acum 110 ani.

* Foto: Mitrush Kuteli cu soția și copii (care dețin copyright-ul fotografiei).

Străduța care duce la casa veche a lui Mitrush Kuteli. Foto: A.-Ch. Kycyku

***

"Një nga copëzat më të bukura e më të dhimbsura të letërsisë së përbotshme në shqip, përshkruan thelbin e marrëdhënies së njeriut (veçmas atij Homo Balcanicus) me ankthin e lashtë të shkatërrimit të botës, por edhe një nga kuptimet e thellë të tij. “Tërrmeti par ardhur natën, kur flinim. Kam shkuar në krahët e nënës, midis gërmadhash e midis qaramidhesh që këputeshin nga strehët e jam gjendur në një kopësht të math, të math (e sa i vogël më duket sot!) midis fëmijësh të tjerë që qanin.

Unë nuk qanja.

Ndofta sepse isha édhe nëpër gjumë.

Rrinja përdhé, i tulitur, vështjellë në një levenxë edhe vështronja yjt e qiellit. Toka lëkundej kur e kur, shtëpitë anoheshin kur këtej e kur andej, bota përpiqte duart, fëmija qanin, e unë, gjysmë-sgjuar, gjysmë-fjetur, vështronja i çuditur e nuk e kuptonja dot këtë zhurmë. Po di se asaj nate kam sbuluar, për të parën herë, bukurinë e yjve të qjellit.

Kemi ndenjur pastaj ditë e javë me radhë nër tenda e nër plevica, gjer i doli botës frika e tërrmetit. E nuk munt të them se për mua të voglin nuk ish kjo një lumtëri. Po u desh të kthehem prapë në nj’atë shtëpi me shkallë të rrepta e me çipe të errëta.

Dhe pata qarë kur u desh t’i lemë tendat”.*

Deri në çastet kur Kuteli** shkruante këta rreshta, makthi i shkatërrimit të botës kish harxhuar gati po aq letër e bojë sa ç’peshon sot gjithësia online".

[A.-Ch. Kyçyku, Trialog, 2016, f. 291]

* Mitrush Kuteli, „Fije nga jeta e Theofil Kostorit”, në Ago Jakupi e të tjera rrëfime, Pronjë letrare, Botim’ i Autorit, Tiranë 1943, f. 45-46.

** Mitrush Kuteli, alias Dhimitër Pasko, u lind si sot 110 vjet më parë (13 shtator 1907) në Po(g)radec.

*** Traducere din originalul în limba albaneză & imagine: A.-Ch. Kuciuk.

Lasgush Poradeci: Poezi/i

LASGUSH PORADECI[1] (1899-1987)

Poradeţii[2] / Poradeci

Asfinţire adormită peste lacul necuprins

Se aştearnă cu încetul, ca o pânză, umbra deasă

Peste Vale, peste Munte, scrumul nopţii ce se lasă

Coborând din cer pe sat, se împrăştie ca nins

Peste tot imensul spaţiu nu mai scoate nici un sunet

În cătun geme o poartă, în lac tace o lopată

Peste Muntele Uscat - o acvilă evadată

Inima mea solitară se scufundă-n al meu suflet

Întreg neamul, toată viaţă adormit-au, zac în scrum

Stăpânire pus-a noaptea pretutindeni

Dar acum:

Împărţind Albania-n două, îşi începe lungul drum

Drina veche, fabuloasă, izvorând din Sân Naum[3].

Moartea Nositului / Vdekja e Nositit*

Înfocat vă spun… înfocat
în piept un mormânt mi-am săpat
Speranţă să-i dau şi să-i iau

Prin lacul meu îndurerat
înot ca lotusul curat
Dar sufletul mi-e-nsângerat

Căci puii vin cu foame mare
Şi iubitor le dau mâncare
într-o oribilă iubire

Şi-ncep, ah, sânul să mi-l sap
Deschid, ah, sânu-n lung şi-n lat
Şi-mi satur puii; mor împăcat

Atunci cu valuri şi necaz
De dorul meu, iubitul lac
de parcă-i mare, dă talaz

El dă talaz ca un muribund
Spintecă apa sfâşiind
Până la sân, până la fund

Când sufletul mi-a petrecut
îmi spuse: vezi cât e de adânc
Ah, sânul meu ce te-a născut!

înfocat vă spun… înfocat

* Pasăre legendară a oraşului Pogradec

Steaua / Ylli

Iese din suflet o stea

Sărmană, de unde vii?

Parcă sus pe deal ardea

Sau zbura înspre tării

Parcă se mistuie iar

Jos, în piept, printre himere

Parcă se pogoară - jar

Steaua vieţii ce nu piere

Stea şi dor, vă-ngemănaţi

Răpind inima-mi din ceaţă

Străluciţi şi iar plecaţi

Lângă cer şi lângă viaţă.

Adoarme lacul / Dremit liqeri

Sus, în pădurea cea de toamnă

Adoarme lacul nemărginit

Adâncurile parcă-ndeamnă

Un foc să ardă, aurit

Parcă s-a-nflăcărat izvorul

Şi a lucit plin de magie

Luceafărul oprindu-şi zborul

În taină şi iubire vie

Sub munţi se stinge ca un gând

Oraşul nostru efemer

Se aprind stelele pe rând

Întru frumos! Întru mister!

În clipa-aceasta de apus

Când ochii-mi beau ca din izvor

Pricep cum sufletul, de sus

Mi-e fermecat de un alt dor

Sfârşit de toamnă / Mbarim vjeshte

A zburat şi-ultimul stârc, cel măreţ şi plin de dor

Printre munţii cu zăpadă, a plecat devreme-n zor

Plecă greu, îngândurat, iar cu pliscul său prea tare

Noului stăpân de cuib, i-a bătut la poarta mare

Nu se mai zăreşte stârcul, cel al soartei încarnare

După brazdele săpate de copite, pluguri, care

Cârtiţa nu se aude, şoricelul cenuşiu,

A pierit şopârla neagră şi tot câmpul e pustiu

Îngheţat pământul zace fără glas sub boarea rece

Bate vântul mohorât, suferinţele întrece

Frigul creşte şi se zbate, dar prea veselă, micuţă

Printre garduri şi tufişuri ciripeşte-o vrăbiuţă!

Vai, ce har avut-a stârcul, nobil, suflet înălţat

Când păşea încet şi mândru, ca un mire încoronat!...

Însoţit tot timpul, dulce, de mireasa-i strălucită

Ce privea în sus, spre ceruri, calmă şi neprihănită.

În limba română: Ardian-Christian Kuciuk

* Fotografiile cu Lasgush Poradeci sunt din filmul documentar dedicat operei și vieții poetului, realizat de Studioul de Filme "Albania Nouă" ("Kinostudio Shqipëria e Re") în anul 1976, scenariul: Kopi Kyçyku, regia: Endri Keko

* Imaginea Mănăstirii Sfântul Naum - din internet

[1] Se citește Llazár Gúșo – Lasgúș Poradéții (Pogradec, 27 decembrie 1899-Tirana, 12 noiembrie 1987)

[2] Este vorba despre Pogradec, orașul natal al poetului.

[3] Localitate aflată pe unul din malurile Lacului Ohrida, unde izvorâște Drina. La Sân (Sfântul) Naum se află și vechea biserică a Mănăstirii Sfântul Naum.

Pages

Caută